Ghid blând pentru ieșirea dintr-un spațiu nesigur

Dacă citești aceste rânduri, poate că ești într-un loc dureros. Poate că ai fost rănit(ă) de cineva care ar fi trebuit să te iubească, să te protejeze. Poate că încă te întrebi dacă ce trăiești e „destul de grav” ca să pleci. Sau poate că știi, dar frica, confuzia, lipsa de resurse sau rușinea te țin pe loc.

Vreau să-ți spun din capul locului: te cred. Ce simți e real. Nu ești slab(ă). Nu ești nebun(ă). Nu e vina ta.
Și, cel mai important, nu ești singur(ă).

Îți las mai jos pași pe care îi poți face, în ritmul tău. Fiecare pas e o dovadă de curaj, oricât de mic ar părea. Lasă-i să fie ca niște mâini întinse cu grijă spre tine, gata să te sprijine.

Când simți că se apropie pericolul, pleacă
Poate simți în corp că urmează ceva. Tensiunea crește. Un ton ridicat. O privire care îngheață. E ok să pleci. E un gest de protejare a ta, nu de slăbiciune. Chiar dacă nu ai un discurs pregătit, poți spune simplu:

„Nu pot avea această discuție acum. Revin când mă simt în siguranță.”

Uneori, tăcerea ta e cel mai clar NU. Iar ieșirea ta din cameră e primul pas spre libertate interioară.

Pune limite. Chiar dacă o faci cu voce tremurândă, dar fermă.
Știu cât de greu e să spui „Nu e ok cum vorbești cu mine”, mai ales când ți s-a spus mereu că exagerezi sau că e vina ta. Dar fiecare limită spusă e un pas spre reconectarea cu propria putere.

„Nu e în regulă să țipi la mine.”
„Dacă continui, va trebui să închid conversația.”

Nu contează dacă e respectată imediat. Contează că ai spus-o. Contează că te alegi.

O distanță de protecție poate salva respirația
Dacă ai nevoie să blochezi, să te retragi de pe rețele, să nu răspunzi la apeluri – fă-o. E igiena ta emoțională. Poate părea drastic. Poate oamenii nu vor înțelege. Dar siguranța ta nu are nevoie de aprobare.
Uneori, un „nu mai pot” e mai sănătos decât o mie de scuze.

Găsește un colț sigur, cât de mic
Un loc unde nu mai trebuie să fii în alertă. Poate fi o canapea la o prietenă, o cameră închiriată, un centru pentru victime. Important e să știi că există un spațiu în lume unde nu ești amenințat(ă).
Chiar dacă nu știi cât vei rămâne acolo, faptul că exiști într-un spațiu liniștit contează.

Apropie-te de oamenii care te văd și te cred
Un singur om care îți spune „Te cred. Ești curajos(oasă)” poate schimba totul. Nu ai nevoie de o armată, ci de câțiva oameni-balsam. Un prieten. O terapeută. Un vecin. Un ONG. O linie telefonică anonimă. Oameni care te cred, te susțin și te pot ajuta logistic sau emoțional să pleci și să rămâi plecat(ă).
Nu trebuie să treci prin asta singur(ă). Nimeni nu ar trebui.

Când nu ești crezut, doare dublu. Nu doar rana abuzului, ci și tăcerea celorlalți. Privești în jur după un sprijin și găsești îndoială. Începi să te îndoiești și tu. Dar ceea ce ai trăit e real, chiar dacă alții nu pot sau nu vor să vadă.

Caută sprijin în locurile care există exact pentru asta
Poate nu știi exact cui să ceri ajutor sau ce se va întâmpla. Dar sunt oameni care s-au pregătit o viață întreagă pentru momente ca acesta.
Centrele pentru victime, organizațiile care oferă consiliere gratuită sau adăpost. Le poți accesa anonim. Poți suna doar ca să întrebi. Nu ești slab(ă) dacă ceri ajutor. Ai dreptul să fii în siguranță.

Scrierea/planificarea în secret a unei ieșiri
Când nu poți pleca imediat, scrie un plan de retragere: ce acte, obiecte, bani ai nevoie; pe cine suni; unde te duci. Chiar dacă nu-l urmezi azi, acest plan e o fărâmă de speranță. O direcție. O promisiune față de tine că nu vei rămâne blocat(ă) pentru totdeauna.

Nu trebuie să explici nimănui de ce pleci
Poți să alegi să nu te mai justifici. Nu trebuie să convingi agresorul că are o problemă.
„Nu mă mai simt în siguranță și aleg să plec.”
Această propoziție e suficientă.
Te scoate din capcana explicațiilor. Îți amintește că viața ta contează. Fără permisiune. Fără aprobare. Doar grijă de tine.

Dorința de a te întoarce, chiar și după ce ai suferit

E firesc să simți uneori dorința de a te întoarce — chiar dacă ți-a fost greu și ai suferit. Această dorință nu înseamnă că îți place să fii rănit(ă) sau că nu-ți iubești propria valoare. Ea vine dintr-un loc adânc al inimii, din nevoia de a găsi siguranță, de a repara ce s-a rupt sau de a simți că nu ești singur(ă).

Când te gândești să te întorci, poate că îți amintești momentele bune, când totul părea mai frumos sau când ai crezut că schimbarea e posibilă. Sau poate frica te trage înapoi — frica de necunoscut, de singurătate, de nesiguranță.

Te asigur că nu ești singur(ă) în aceste sentimente. Mulți oameni care au trecut prin agresivitate, abuz simt aceleași zbuciumuri. Și e în regulă să le simți, să le recunoști fără să te judeci.

Dar te rog să-ți amintești că durerea pe care ai trăit-o nu trebuie ignorată. Nu trebuie să o ignori în numele unei speranțe care poate încă nu e reală. Tu meriți să fii în siguranță — să trăiești fără frică, fără durere și să te simți respectat(ă) și iubită pe bune.

Dorința de a te întoarce poate fi un semnal că ai nevoie de sprijin și de timp pentru a-ți vindeca rănile. Nu trebuie să faci asta singur(ă). E un drum care cere răbdare și blândețe față de tine.

E curajos să-ți recunoști această dorință și și mai curajos să ții în același timp și dorința de a te proteja și de a merge mai departe spre libertate.

Dacă ai ajuns până aici, vreau să-ți spun încă o dată: te văd, te ascult și te cred. Ai curajul să ai grijă de tine. Fiecare pas mic pe care îl faci contează. Nu ești singur(ă).

Cu blândețe și prezență.

#WeAreOne